Psyche
Student
 Din: Medias
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 6
|
|
Secrete. Legăturile ministrului ţărănist Alexandru Vaida Voievod cu masoneria română au rămas controversate
Istoricii preocupaţi de istoria masoneriei româneşti încă mai au de clarificat aspecte din activitatea politicianului clujean
Faptul că ţărănistul clujean Alexandru Vaida Voievod a avut legături cu masoneria nu mai este demult un secret. Secrete rămîn însă motivele pentru care acesta a rupt legătura cu lojile masonice, după cum declara, şi perioada în care omul politic transilvănean a făcut parte din acestea. Pentru istoricii clujeni şi nu numai, aceste date sînt îmbrăcate încă într-o aură de mister.
Despre Alexandru Vaida Voievod se ştie că s-a alăturat lojilor masonice franceze în timpul conferinţei de pace de la Paris din 1919. Potrivit declaraţiilor sale, în acel moment au intrat în loja Ernest Renan alţi şase români aflaţi în capitala Franţei. „Huard era redactor la Le Temps şi Venerabilul lojei francmasonice Ernest Renan. În înţelegere cu Brătianu, am făcut cunoştinţă cu dînsul şi am intrat în lojă, împreună cu C. Brediceanu, M. Şerban, Gh. Crişan, I. Pillat, Tr. Vuia şi V. Niţescu”, scrie Vida Voievod în Memoriile sale, citate de istoricii clujeni Daniela Comşa şi Tudor Sălăgean. Potrivit cercetărilor lui Horia Nestorescu-Bălceşti, istoric care şi-a dedicat aproape întreaga activitate studierii masoneriei, opţiunea lui Vaida Voievod de a se alătura lojei Ernest Renan nu era cunoscută numai de I.I.C. Brătianu, ci şi de preşedintele PNŢ-ului, Iuliu Maniu. „În sprijinul acestei idei vine, fără îndoială, şi scrisoarea pe care Ionel I.C.Brătianu i-a adresat-o lui Iuliu Maniu, în care este relatată discuţia despre Ordinul masonic dintre el şi Vaida-Voievod. De altfel, însuşi Alexandru Vaida-Voievod îi va împărtăşi lui Iuliu Maniu intenţiile sale referitoare la aderarea la Ordinul masonic. Vaida-Voievod considera că, în lume, existau două mari puteri: Biserica Catolică şi Francmasoneria”, explică Nestorescu-Bălceşti.
Acuzatii respinse
În colecţiile Muzeului de Istorie a Transilvaniei se află o serie de documente importante care atestă legăturile fostului ministru român cu masoneria franceză în special. De altfel, ca răspuns la dezvăluirile şi acuzaţiile pe care le făcea Toma Petrescu, autorul cărţii Francmasonerie şi creştinism, în ziarul Curentul din 21 iunie 1941, Vaida Voievod s-a simţit dator să nege public apartenenţa la masoneria românească şi să reducă durata legăturilor cu cea franceză la 5-6 luni. Timpul pe care l-a petrecut politicianul ardelean alături de fraţii masoni rămîne însă o chestiune controversată, întrucît deşi există dovezi clare că această perioadă a fost mai mare de jumătate de an, nu există încă documente care să arate clar cînd a început şi cînd s-a terminat (dacă s-a terminat) relaţia lui Vaida Voievod cu masoneria.
Legatura indelungata
Din Fondul Vaida, de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, mai multe documente atestă o legătură îndelungată a ţărănistului clujean cu masoneria franceză. Astfel, carnetul de mason („Carte d’identite maconnique”) al lui Vaida Voievod e timbrat şi ştampilat pe trei semestre din anul 1921, relatează Tudor Sălăgean într-un studiu dedicat activităţii masonice a politicianului. La fel, scrisoarea pe care Vaida o primeşte din partea Cabinetului Venerabilului Lojei Ernest Renan e trimisă de la Paris la 22 februarie 1928. Potrivit altor istorici care au încercat să pătrundă în spatele acestor mistere, legăturile au durat mult mai mult, chiar pînă în 1930.
"Masoneria jidovita"
În scrisoarea-răspuns la acuzaţiile din Curentul, Vaida Voievod explică opţiunea pentru masonerie prin apelul la patriotism. „Eu am văzut multe în viaţă şi pe toate le-am studiat cu ochii mei, nu din auzite. Am fost şi francmason. Eram cu Ionel Brătianu la Paris şi pentru că majoritatea delegaţilor la conferinţa păcii erau masoni a trebuit, de circumstanţă, să îmbrac şi eu pielea lor. Acolo am văzut că francmasoneria franceză e jidovită, că ea trăieşte în frăţie de cruce cu Moscova şi cu marele capitalism internaţional evreesc”, cita Vaida dintr-o cuvîntare pe care o ţinuse în 1937. Pentru el, intrarea în masonerie fusese, de fapt, doar un mijloc de a-şi servi ţara şi interesele naţionale.
Apartenenta controversata la masoneria romana
Cu toate acestea, nu este clar motivul pentru care Vaida Voievod a negat legăturile cu masoneria franceză, după 1920, şi nici cel pentru care afirma că „am făcut parte ca simplu membru din loja Ernest Renan la Paris, timp de 5-6 luni, pe vreme conferinţei de pace din 1919”, întrucît se poate spune că Vaida a fost mai mult decît „un simplu membru”. „Ascensiunea sa în structurile masonice trebuie să fi fost una rapidă de vreme ce alegerea sa în calitatea de membru emerit al Suveranului Sanctuar al României, în iunie 1923, pare să ofere o confirmare indirectă a faptului că Vaida se număra deja la această dată printre deţinătorii gradului 33”, cred cercetătorii clujeni.
Francmasoneria română, un moft
Politicianul ţărănist Alexandru Vaida Voievod a negat întotdeauna apartenenţa sa la o lojă masonică românească, ridiculizînd chiar activitatea autohtonă. „Francmasoneria română a fost şi a rămas un mare moft. Nu se achitau taxe, nu se aduna membrii în număr reglementar spre a ţine şedinţe… Concluzia este: din 1920 am rupt orice legătură cu loja Ernest Renan, din Paris, singura lojă unde mersesem în condiţiile arătate şi din care lojă, în 1923 am fost radiat, după ce din 1920 nu mai dădusem nici un semn de viaţă pentru ei şi nu mai achitasem nici taxele reglementare. Nu am mai fost în altă lojă franceză. În francmasoneria română n-am fost niciodată”, scria acesta într-un articol din ziarul Curentul.
Miza ortodoxă
Într-o scrisoare care se află acum în Fondul Vaida, la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, şi care i-a fost trimisă şi lui Alexandru Vaida Voievod, un român cu iniţialele E.V. îl informează pe Victor Sterea, mason în Marele Orient al României, despre drumul pe care trebuie să-l urmeze masoneria în acest spaţiu creştin. „Pe parcursul discuţiilor noastre a căzut de acord că în România asociatul nostru evident este lumea ortodoxă. Iar pentru a ne-o atrage mai uşor, ar trebui să ne inspirăm de la englezi, fără a ne deda la aceleaşi exagerări. Într-un cuvînt, trebuie ca în primii ani de existenţă ai masoneriei autonome române, să nu urmăm M[arele] O[rient] F[rancez], în problema cu Marele Arhitect al Universului. Sînt convins că M[arele] O[rient] F[rancez], faţă de care voi pleda, dacă este nevoie, această chestiune, va înţelege că în România nu sîntem… încă în Franţa şi că pentru a ne construi casa noastră trebuie să începem cu fundaţiile!!”
Alexandru Vaida-Voevod (n. 27 februarie 1872, Olpret (satul Bobâlna) - d. 19 martie 1950, Sibiu) om politic, medic, publicist, unul dintre liderii marcanţi ai Partidului Naţional Român din Transilvania, apoi al Partidului Naţional Ţărănesc. Unul dintre iluştrii politicieni ai perioadei interbelice, Vaida-Voevod a debutat ca un ferm susţinător pentru drepturile naţionale a românilor din Ardeal. După Marea Unire şi fuziunea naţionalilor cu ţărăniştii, s-a numărat printre liderii marcanţi ai noului Partid Naţional Ţărănesc.
În activitea politică, Alexandru Vaida-Voevod a ocupat timp de trei mandate funcţia de preşedinte al Consiliului de miniştri, remarcându-se şi la conducerea Ministerului de Interne şi a Ministerului de Externe. A sprijinit regimul autoritar al regelui Carol al II-lea , motiv pentru care i-a părăsit pe naţional-ţărănişti şi a întemeiat propriul partid. După instaurarea monarhiei autoritare a fost numit consilier regal, iar şeful statului l-a folosit pentru a-şi justifica regimul, mizând pe credibilitatea unor politicieni cu experienţă, care erau fideli monarhiei.
Sursa: Foaia transilvana
Originea. Studiile
S-a născut într-o familie românească veche şi bogată care se înrudea cu mari personalităţi politice şi bisericeşti din trecutul Transilvaniei, cu episcopul Ioan Bob şi cu Ioan Lemény urmaşul acestuia, iar bunicul său era Alexandru Bohăţel, participant la revoluţia de la 1848. Strămoşii săi erau din Gîrbou şi fuseseră înnobilaţi la 15 noiembrie 1627 de către principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen, motiv pentru care şi-a adăugat la nume titlul de Voevod. A fost fiul lui Dionisie Vaida, participant la mişcarea naţională a românilor transilvăneni, pe care a sprijinit-o material şi moral, iar vărul său primar, preotul Gavril Vaida, a fost bunicul mamei lui Corneliu Coposu. Şcoala primară a urmat-o la Cluj, iar liceul la Bistriţa şi Braşov unde s-a format intelectual într-un mediu german, fapt care i-a permis înscrierea la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii din Viena.
Participant la mişcări naţionale. Conturarea gândirii politice
A fost membru al organizaţiei studenţeşti „România jună”, devenind preşedintele acesteia. La vârsta de douăzeci de ani s-a angajat în mişcarea naţională alături de colegii săi de la universitate. Asupra lor a avut o influenţă aparte juristul şi politicianul Aurel C. Popovici care se afla la studii în oraşul Graz. Anual, la 3/15 mai, Alexandru Vaida-Voevod participa activ alături de colegii săi studenţi la sărbătorirea revoluţiei de la 1848. Interesul său pentru politică a început să crească, astfel încât era prezent la conferinţele organizate de societatea „Politische Gesellschaft” unde erau invitaţi să ţină prelegeri reputaţi profesori, ziarişti sau politicieni. S-a implicat în campania electorală a lui Karl Lueger care a devenit primar al Vienei din partea Partidului Creştin-Social.
Doctrina creştin-socialismului austriac a lăsat urme în gândirea sa, explicând accentele de antisemitism, doctrină antidemocratică sau antiliberală. Sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea au fost marcate de antisemitism al cărui purtător de cuvânt era agrarienismul prin intelectualitatea sătească şi prin elitele conducătoare care erau convinse că prin dezvoltarea capitalismului se distrug valorile tradiţionale, iar evoluţia culturii naţionale este distorsionată. Dezvoltarea economiei capitaliste a adus în prim plan industriaşii şi bancherii de origine evreiască, iar înapoierea culturală şi influenţa puternică a bisericii asupra populaţiei de la sate a contribuit la apariţia antisemitismului care era alimentat de politicieni şi de proprietarii de moşii care depindeau financiar de bancherii evrei.
„Replica”. Memorandumul din 1892
Alexandru Vaida-Voevod a colaborat cu Aurel C. Popovici la elaborarea în 1891 a „Replicii” junimii academice române către studenţii maghiari ca răspuns la „Memoriul” studenţilor maghiari de la universităţile din Budapesta şi Cluj. „Replica” s-a bucurat de succes în rândul opiniei publice internaţionale, iar în 1892 a fost tipărită în cinci limbi de circulaţie eruropeană. Prin acest document, bazat pe legile şi datele statistice oficiale ale statului maghiar erau evocate autonomia naţională, federalismul şi separarea românilor şi a ungurilor din punct de vedere politic, astfel încât fiecare să aibă propriul teritoriu naţional în cadrul Imperiului Habsburgic.
În 1893 a vizitat România şi a luat parte la Sibiu la Conferinţa Naţională a Partidului Naţional Român, partid de care şi-a legat destinul. La Conferinţa de la Sibiu, preşedinte al partidului a fost ales dr. Ioan Raţiu şi s-a hotărât elaborarea unui „Memorandum” al românilor, adresat împăratului de la Viena. „Memorandumul” a fost redactat pentru a susţine revendicările românilor din imperiu şi a denunţa politica de asuprire naţională şi intoleranţa practicată de guvernul de la Budapesta [1]. Alexandru Vaida-Voevod a asistat la elaborarea proiectului de către Iuliu Coroianu în casa bunicului său, Alexandru Bohăţel. Împăratul Franz Joseph a refuzat să acorde o audienţă delegaţiei, iar semnatarii şi conducătorii acţiunii au fost trimişi în judecată.
Ascensiunea politică. Activitatea de partid
A făcut parte dintr-un Comitet Naţional care a ţinut locul celor întemniţaţi, iar pe manifestul lansat în timpul procesului de la Cluj apare semnătura sa, alături de cea a preotului Vasile Lucaciu. Cariera de ziarist şi-a început-o la ziarul „Dreptatea” din Timişoara. În 1896, Vaida a reuşit să-i determine pe colegii săi români de la Universitatea din Viena să pregătească manifestaţiile împotriva Mileniului, sărbătoare a Ungariei care marca un mileniu de la stabilirea maghiarilor pe teritoriul ţării. Iniţiativa studenţească a fost sprijinită de cercurile naţionaliste austriece şi de presa vieneză. A reuşit să mobilizeze studenţimea pentru a lua parte la trei adunări de protest la Universitate, în sala Wimberger şi în Prater.
Lideri PNR
Primul este Alexandru Vaida-Voeovd
Al treilea este Iuliu ManiuÎn 1899, după terminarea studiilor, a început să practice medicina, în timp desfăşurând şi o activitate în cadrul Partidului Naţional Român, unde s-a situat până la moartea lui Ioan Raţiu în gruparea care îl susţinea pe preşedinte. După închegarea mişcării neoactiviste din jurul ziarului „Libertatea” apărut la Orăştie, a trecut în tabăra curentului politic decis să reorganizeze partidul şi să adopte un program nou corespunzător schimbărilor care s-au produs în imperiu şi în societatea românească.
Parlamentar la Budapesta. Marea Unire de la 1918
S-a implicat în pregătirea şi desfăşurarea Conferinţei PNR-ului din 10 ianuarie 1905 de la Sibiu care a adus triumful noului val activist din care mai făceau parte Iuliu Maniu, Aurel Vlad şi Nicolae Comşa. Ulterior, activat ca deputat în Parlamentul de la Budapesta unde s-a distins ca unul din deputaţii cu vederi democratice. Deşi în 1905 Vaida a înregistrat un eşec în prima campanie electorală pentru Parlamentul Ungariei, el a fost ales ca deputat la mai puţin de un an, prin decretarea de alegeri anticipate. A reuşit să îşi păstreze mandatul până în 1918 cand s-a destrămat imperiul.
Alexandru Vaida-Voevod a avut o contribuţie deosebit de importantă la înfăptuirea Unirii Transilvaniei cu România. Pe 29 septembrie/12 octombrie 1918, la Oradea s-au desfăşurat lucrările Comitetului Executiv al Partidului Naţional Român. În cadrul acestora s-a hotărât ca naţiunea română din Austro-Ungaria, „liberă de orice înrâurire străină”, să-şi aleagă „aşezarea ei printre naţiunile libere”. Rezoluţia Comitetului Executiv a fost citită de către Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul din Budapesta pe 5/18 octombrie. Pe 1 decembrie 1918, a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, unde cei 1228 de delegaţi aleşi ai românilor „din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească” au votat Rezoluţia Unirii care „decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România” [2]. După acest eveniment istoric, Vaida devine membru al Consiliului Dirigent, pentru a pregăti unificarea administrativă cu Vechiul Regat şi s-a numărat între cei patru delegaţi ardeleni care au adus regelui Ferdinand I Rezoluţia Unirii pentru a fi ratificată.
Blocul Parlamentar. Primul guvern ales al României Mari
Lider marcant al Partidului Naţional Român, Vaida este numit ministru de stat pentru Transilvania în primele guverne după Marea Unire. În alegerile de la începutul lunii noiembrie 1919, primele pe baza votului universal, PNR a obţinut 169 mandate de deputat şi 76 mandate de senator [3], cel mai mare număr dintre partidele participante. Nici un partid nu a reuşit să obţină majoritatea mandatelor pentru a susţine un Consiliu de miniştri, astfel că se impunea formarea unei coaliţii. În acest sens, pe 25 noiembrie 1919 s-a format Blocul Parlamentar [4]. Iniţial, regele Ferdinand l-a solicitat pe Iuliu Maniu să prezideze noul guvern, însă acesta a refuzat pe motiv că nu vorbea suficient de bine limba franceză, limba oficială a Conferinţei de Pace de la Paris. În realitate, fruntaşul ardelean nu dorea să-şi lege numele de semnarea Tratatului cu Austria, a cărui tergiversare dura de mai bine de şase luni. Prin acesta, Marile Puteri urmăreau să-şi creeze baza legală pentru a interveni în treburile interne ale României, sub pretextul supravegherii modului cum erau respectate drepturile minorităţilor naţionale.
În cele din urmă, pe 1 decembrie 1919, noul guvern este alcătuit sub conducerea lui Alexandru Vaida-Voevod, vicepreşedinte al PNR, în timp ce Iuliu Maniu şi-a păstrat funcţia de preşedinte al Consiliului Dirigent. Pe 29 decembrie, Parlamentul ratifică legile prin care se consfinţea Marea Unire .Pe 10 ianuarie 1920, primul ministru a fost nevoit să plece în străinătate pentru a obţinea recunoaşterea internaţională a actelor unirii. Astfel, el nu şi-a mai putut exercita prerogativele, iar în locul său a rămas Ştefan Cicio Pop. Vaida nu a mai reuşit să revină în fruntea guvernului său, căci manevrele politice ale lui Brătianu au determinat căderea acestuia.
Activitatea guvernamentală în timpul guvernărilor naţional-ţărăniste
Pe 10 octombrie 1926 are loc istorica fuziune dintre PNR şi PŢ, noua formaţiune intitulându-se Partidul Naţional Ţărănesc. Vaida-Voevod se impune imediat ca unul dintre liderii acestui partid. În prima parte a guvernării naţional-ţărăniste (1928 - 1931), Vaida-Voevod este numit ministru de Interne (10 noiembrie 1928 - 8 octombrie 1930, cu o scurtă pauză între 7- 13 iunie, în perioada restauraţiei carliste). PNŢ este chemat di nou la putere pe 6 iunie 1932 cu Alexandru Vaida-Voevod ca prim-ministru, deorece Maniu se autosuspendase de la conducerea partidului pentru a lupta împotriva camarilei regale.
Bustul de la Alba Iulia al lui Alexandru Vaida-VoevodDupă ce la alegerile parlamentare din iulie 1932, PNŢ a câştigat cu greu alegerile, deşi se afla la putere (40,3% din voturi [5]), Iuliu Maniu a decis să revină la conducerea formaţiunii. După unele neînţelgeri cu Nicolae Titulescu, Vaida-Voevod şi-a depus mandatul la 17 octombrie. Regele a apelat din nou la Maniu, care a acceptat să formeze noul guvern după ce a obţinut promisiunea că va avea „mână liberă” în conducerea treburilor statului.
Spre sfârşitul anului 1932, contradicţiile dintre Carol şi Iuliu Maniu s-au accentuat. Momentul rupturii s-a ivit în ianuarie 1932 când colonelul Gabriel Marinescu, prefectul Poliţiei Capitalei, şi Constantin Dumitrescu, comandantul Jandarmariei, au recurs la acte de frondă faţă de ministrul de Interne, Ion Mihalache. Când acesta a cerut înlocuirea celor doi, regele a refuzat acest lucru [6]. Astfel, Maniu s-a solidarizat cu colegul său de partid şi de guvern şi a demisionat din funcţie pe 12 ianuarie 1933. Două zile mai târziu s-a format un nou cabinet naţional-ţărănist în frunte cu Alexandru Vaida-Voevod. Câteva zile mai târziu, Maniu a declarat că adevărata cauză a demisiei sale a fost nepotrivirea punctului său de vedere cu cel al suveranului asupra felului de a asuma răspunderea guvernării [7].
La 10 martie 1933, împotriva lui Maniu s-a declanşat o uriaşă campanie mediatică, în legătură cu afacerea Skoda [8]. Acesta era acuzat că în timpul guvernului său a fost semnat contractul de la 17 martie 1930, cu firma cehoslovacă Skoda, în condiţii total dezavantajoase pentru statul român, în schimbul unor comisioane substanţiale, obţinute de cei care l-au negociat şi care aveau girul lui Maniu. Liderul naţional-ţărănist a replicat imediat, negând categoric o asemenea acuzaţie, dar guvernul Vaida a procedat la cenzurarea discursurilor sale, în care o ataca pe Elena Lupescu şi camarila regală, care ar fi pus la cale această blasfemie. Ca urmare a situaţiei create, Maniu a demisionat la 2 aprilie 1933 din funcţia de preşedinte al PNŢ, în care a fost ales, la 6 mai, Alexandru Vaida-Voevod [9]. Declarându-se „simplu membru” al PNŢ, Iuliu Maniu s-a angrenat într-o politică de hărţuire a lui Carol al II-lea şi a camarilei sale, neezitând să critice şi guvernul, care ar fi acţionat după sugestia „forţelor oculte”. Afacerea Skoda a continuat să ţină „capul de afiş” al presei româneşti, precum şi în cadrul dezbaterilor parlamentare, timp de un an şi jumătate. Încercarea lui Carol al II-lea de a-l implica pe Iuliu Maniu în afacerea Skoda nu a dat rezultate.
Conflictul cu Iuliu Maniu. Fondarea propriului partid
Neputând face faţă problemelor cu care se confrunta România şi negăsind sprijinul necesar în PNŢ, Alexandru Vaida-Voevod a demisionat pe 9 noiembrie 1933. Recunoscând că tactica sa „a dat greş” şi că „în politică greşelile nu se iartă” [10], Vaida a demisionat şi din funcţia de preşedinte al partidului pe 21 noiembrie. În locul său l-a propus pe Iuliu Maniu, însă acesta a refuzat, din motive care „sunt de domeniul intereselor superioare ale ţării şi ale acestui partid”. Maniu l-a propus pe Ion Mihalache, iar delegaţii au acceptat în unanimitate [11].
Treptat, susţinerea lui Vaida-Voevod pentru politica regelui a determinat despărţirea sa de PNŢ. Pe 25 februarie 1935, el îşi fondează propriul partid, Frontul Românesc, prin care va sprijini măsurile autoritare ale şefului statului [12].
Colaborarea cu regele Carol al II-lea. Ultimii ani din viaţă
Va deveni unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori, prin care Carol al II-lea îşi va legitima regimul autoritar. Din 1938, Vaida este numit consilier regal, apoi este ales preşedinte al Adunării Deputaţilor (9 iunie 1939 - 5 septembrie 1940). Mai mult, între 20 ianuarie - 22 iunie 1940, regele Carol al II-lea îl numeşte la conducerea Frontului Renaşterii Naţionale, „unica organizaţie politică în stat”, sub comanda supremă a regelui Carol [13].
Evenimentele politice ulterioare au determinat ieşirea lui Alexandru Vaida-Voevod de pe scena politică. Pe 24 martie 1945 este arestat de autorităţile comuniste, iar în 1946 este pus în arest la domiciliu la Sibiu, unde îşi petrece restul vieţii, până la moartea sa în 1950, la vârsta de 78 de ani.
Activitatea politică
Activitate Mandat
Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc 6 mai 1933 - 20 noiembrie 1933
Preşedintele Frontului Românesc 25 februarie 1935 - 30 martie 1938
Preşedintele Frontului Renaşterii Naţionale
(Partidul Naţiunii 22 iunie - 9 septembrie 1940) 20 ianuarie 1940 - 22 iunie 1940
Deputat în Parlamentul de la Budapesta 1905 - 1918
Deputat în Parlamentul României 1919 - 1940
Preşedintele Adunării Deputaţilor 9 iunie 1939 - 5 septembrie 1940
Consilier regal 1938 - 1940
Ministru fără portofoliu pentru Transilvania 17 decembrie 1918 - 28 noiembrie 1919
Preşedintele Consiliului de Miniştri 1 decembrie 1919 - 10 ianuarie 1920
6 iunie 1932 - 17 octombrie 1932
14 ianuarie 1933 - 9 noiembrie 1933
Ministrul Afacerilor Străine 1 decembrie 1919 - 12 martie 1920
6 iunie 1932 - 10 august 1932
11 august 1932 - 17 octombrie 1932
Ministru de Interne 10 noiembrie 1928 - 7 iunie 1930
13 iunie 1930 - 8 octombrie 1930
6 iunie 1932 - 10 august 1932
Ministrul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale 7 iunie 1932 - 9 iunie 1932
Ministrul Industriei şi Comerţului 14 iunie 1933 - 9 noiembrie 1933
Ministru de stat 10 februarie 1930 - 30 martie 1930
Ministru secretar de stat 28 iunie 1940 - 4 iulie 1940
Sursa: de la Enciclopedia Romaniei
_______________________________________
"Unii oameni nu mor... ei se sting... pentru ca ard..."
|
|
